Elemente de argou sau cuvintele argotice fac parte din masa vocabularului și sunt caracteristice vorbitorilor unor grupuri sociale restrânse și sunt folosite pentru a nu fi înțeleși de ceilalți.
De regulă termenii argotici sunt folosiți de persoane care fac parte din categoria răufăcătorilor (hoți, borfași, vagabonzi)
- biștari (=bani), broscoi (=pistol), a ciordi (=a fura), a gini, lovele (=bani), curcan (=polițist), gagiu (=individ), pârnaie (=închisoare), mișto (=frumos), șest, mardeiaș, mucles (=liniște), a mangli (=a fura), parașută (=femeie de moravuri ușoare), țeapă (=păcăleală), țepar (=înșelător), soto (=sigur)
Există și alte categorii sociale care au tendința să folosească cuvinte argotice, precum:
- elevii: bac, dirig, mate, scaun/scăunel (=nota 4)
- studenții binom, vocale, arboricol
- militarii: cățea (=mitralieră), pifan (=infanterist), trupete, cocon, tablagiu (=subofițer), biban (=recrut)
Caracteristicile principale ale elementelor de argou sunt modificarea frecventă și circulația orală. Prima caracteristică are legătură cu faptul că aceste cuvinte se doresc a fi secrete, iar odată înțelese de ceilalți ele trebuie schimbate. Din această realitate rezulta o bogată sinonimie în rândul termenilor argotici. Din a doua caracteristică rezultă faptul că existența acestor cuvinte este de scurtă durată.
Elementele de argou apar prin utilizarea metaforei, folosirea de arhaisme și regionalisme, împrumuturi din alte limbi, derivare, trunchiere sau abreviere.