Prin organizarea vocabularului se urmărește prezentarea conținutului acestuia, structura sa organizatorică și principiile care stau la baza acestei structurări.
În comparație cu celelalte compartimente ale limbii, fonetica și gramatica, vocabularul este partea cea mai numeroasă din punct de vedere al elementelor constitutive, cea mai puțin stabilă, supusă în permanență schimbărilor. În timp ce fonetica și gramatica (sintaxa și morfologia) au număr finit de unități, organizate după criterii riguroase, vocabularul cunoaște un număr de unități care nu poate fi stabilit cu exactitate. Cu toate acestea, cuvintele care formează vocabularul pot fi organizate în submulțimi unitare.
Criteriile după care poate fi organizat vocabularul sunt diverse, lingviștii oferind mai multe modalități de a-l structura. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt: criteriul funcțional-ierarhic, criteriul semantic și criteriul etimologic.
Criteriul funcțional-ierarhic
Acest criteriu ține cont de frecvența utilizării cuvintelor și întrebuințarea lor în comunicarea între toți vorbitorii limbii, dar și de frecvența cuvintelor folosite de anumite categorii de vorbitori. După aceste criterii, principala organizare a vocabularului, întâlnită în toate lucrările de lexicologie (inclusiv în manualele școlare), este:
Gruparea după alte criterii ale celor două vocabulare de mai sus, precum și submulțimile acestora pot forma următoarele tipuri de vocabulare:
- vocabular activ și vocabular pasiv
- vocabular literar și vocabular nelitarar
- vocabular uzual și vocabular cu utilizare limitată
- vocabular special și vocabular specializat
Structura vocabularului după criteriul funcțional
După criteriul frecvenței folosirii cuvintelor, reprezentarea grafică a vocabularelor enumerate mai sus, precum și a submulțimilor lor arată astfel:
- nucleu foarte restrâns (nucleul vocabularului funcțional), aproximativ 100 de cuvinte absolut necesare comunicării (prepoziții, conjuncții, verbe auxiliare)
- celelalte subgrupe până la 1500 de cuvinte ale vocabularului fundamental (nume de rudenie, părți ale corpului, numerale de la 1 la 10, pronume etc.)
- sfera vocabularului activ, cuvinte din masa vocabularului (termeni științifici și tehnici, profesionali, literari, populari, administrativi, social-politici etc.)
- sfera vocabularului pasiv (arhaisme, regionalisme, neologisme, argou, jargon, termeni de specialitate folosiți în grupuri restrânse de vorbitori)
- cuvinte care sunt aproape niciodată utilizate: cuvinte de mult ieșite din uz, rare, împrumuturi foarte recente, sensuri foarte specializate, hapaxuri
Criteriul etimologic
Vocabularul limbii române poate fi descris după originea cuvintelor și formarea acestora. După aceste criterii cuvintele vocabularului se împart în:
- cuvinte moștenite din substratul daco-get și din latină
- cuvinte împrumutate din limbile slave, din maghiară, din turcă, din greacă, dar și împrumuturile neologice din limbile romanice, germană, engleză
- cuvinte creații românești, formate în interiorul limbii prin derivare, compunere, conversiune
- cuvinte calchiate, formate prin calc lingvistic
Criteriul semantic
Criteriul semantic are în vedere aspecte care țin de conținutul (sensul) cuvintelor, raportate în unele cazuri și la forma acestora. După acest criteriu, cuvintele vocabularului se împart în: