Tema reprezintă partea cuvântului comună întregii flexiuni a acestuia, adică partea care nu se schimbă în timpul flexiunii și este formată obligatoriu dintr-o rădăcină și cel puțin un sufix sau prefix.
Tema poate să coincidă cu rădăcina (radicalul) sau poate să fie formată din rădăcină și prefix sau sufix.
- tema coincide cu radicalul: casă, case (cas-)
- tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical: descrie (de+ scri-), dezbate (dez+ bat-), descânta (des- cânt)
- tema nu coincide cu radicalul și este formată din radical + sufix: greșeală (greș- +eală), copilandru (copil+ -andru)
- tema nu coincide cu radicalul și este formată din prefix + radical + sufix: descriere (de- scri+ -ere)
La temă poate fi adăugat un sufix sau prefix, chiar și atunci când deja este formată cu ajutorul unui sufix sau prefix.
- bunic – străbunic: tema bunic (formată din rădăcina bun- + sufixul -ic) + prefixul stră- rezultă stră bunic
Rădăcină versus temă
Deosebirea dintre temă și rădăcină este următoarea:
- rădăcina este neanalizabilă, constituie elementul comun pentru întreaga familie de cuvinte și păstrează sensul lexical
- tema este analizabilă și constituie elementul comun numai pentru formele unuia și aceluiași cuvânt
Clasificarea temelor lexicale
În funcție de partea de vorbire de la care pornește derivarea, temele lexicale pot fi verbale sau nominale, iar cele nominale se împart în substantivale și adjectivale.
- adjectivul înfloritor este format de la tema verbală înflori + sufixul -tor
- substantivul bucătăreasă este format de la tema nominală (substantivală) bucătar + sufixul -easă
- substantivul fermecătoreasă este format de la tema nominală (adjectivală) fermecător + sufixul -easă