Regionalismele, parte din masa vocabularului, sunt cuvinte cu o răspândire geografică limitată, cunoscute de vorbitorii dintr-o anumită arie.

Evoluția pe termen mai lung a regionalismelor poate fi diferită. O parte din ele vor intra în limba literară și o vor îmbogăți, prin adaosul de noi valori stilistice și semantice, iar altele vor ieși din uz, trecând în categoria arhaismelor.

Regionalismele se împart după natura lor în lexicale, fonetice, gramaticale, semantice.

Regionalisme lexicale

Regionalismele lexicale sunt cuvintele folosite doar într-o anumită regiune a țării (au o arie de circulație restrânsă) și care au sinonime în limba literară.

  • bai (=supărare), barabulă (=cartof), curechi (=varză), dadă (=soră mai mare), sabău (=croitor)

Regionalisme fonetice

Regionalismele fonetice (variante regionale) sunt forme cu circulație restrânsă ale unor cuvinte din limba literară, pronunțate diferit față de norma literară și sunt specifice unei anumite zone geografice.

  • bage (=bade), dește (=degete), frace (=frate), gios (=jos), mâne (=mâine), păianjeni (=păienjeni), șinși (=cinci)

Regionalisme gramaticale

Regionalismele gramaticale sunt forme flexionare (morfologice) sau structuri sintactice specifice unei anumite regiuni.

  • regionalisme morfologice: o făcut, o fost, a mele
  • regionalisme sintactice: ei merge, e toți

Regionalisme semantice

Regionalismele semantice (de sens) sunt formate din sensurile cuvintelor folosite doar în anumite regiuni ale țării.

  • carte (=scrisoare)

O altă clasificare a regionalismelor, întâlnită în hărți și atlase lingvistice, are în vedere aria geografică de răspândire. După acest criteriu avem regionalisme moldovenești (moldovenisme), muntenești, ardelenești. Există și regionalisme de mai mică circulație cum sunt cele din Oltenia, Banat, Dobrogea sau Maramureș. Exemple de regionalisme:

  • moldovenești: agud, barabulă, bojdeucă, buhai, ciubotă/ciubotar, colb, curechi, cușmă, dugheană, harbuz, oleacă, ogradă, păpușoi, perjă, postmagi, strujan, șleah, zăplaz etc.
  • muntenești: alde, ciurdă, dadă, deliu, ghioroc, groștei, pehlivan, pogon, a se șurupi, teci (=păstăi) etc.
  • ardelenești: bai, ai (=usturoi), bolund, cătană, cucuruz, duhan/a duhăni (tutun/a fuma), făgădău, grof, iugăr, laibăr, lepedeu, pălincă, sămădău etc.
  • din Oltenia: muică, țest, țol, lubeniță, juvete etc.
  • din Banat: frunce, munce, șură etc.
  • din Dobrogea: geamie, tui etc.
  • din Maramureș: clop, horincă etc.

Regionalisme vs. cuvinte populare

Regionalismele nu trebuie confundate cu cuvintele populare, care sunt fapte lingvistice generale. Acesta din urmă sunt cuvinte cu circulație generală (sau aproape generală), deci nu sunt limitate la o anumită arie geografică.

  • muiere (=soție), mâță (=pisică), grumaz (=gât)

De reținut este că o serie de elemente populare sunt forme neliterare, adică pronunțări incorecte ale unor cuvinte existente și care trebuie combătute pentru a impune forma corectă recomandată de DEX sau DOOM. (cumpanie, ghivetă, stății, genunchi, mingie etc.)

Închide meniul