Prezentarea structurii fonematice a cuvintelor se face prin analizarea realizărilor sonore și grafice ale cuvintelor și înseamnă identificarea unităților fonice minimale care formează învelișul sonor al acestora.
Sub aspectul formei, din punct de vedere sonor, cuvintele sunt formate din unități fonice minimale, numite foneme (sau sunete-tip). Fonemele reprezintă o clasă de sunete echivalente funcțional sau sunete-tip, care servesc la diferențierea unui cuvânt de altul.
- cuvântul casă este format din fonemele /c/, /a/, /s/, /ă/, cuvântul masă din fonemele /m/, /a/, /s/, /ă/; c, m sunt foneme diferite pentru că diferențiază două cuvinte diferite casă, masă (fonetica studiată în școală numește aceste unități fonice minimale sunete)
Cuvinte monofonematice și polifonematice
Fonemele inventariate în sistemul fonologic al limbii române pot realiza, singure sau în grupuri, unități supraordonate cu valoare lexicală (cuvinte). Atunci când sunt formate dintr-un singur fonem (un singur sunet-tip) cuvintele sunt numite monofonematice (e, a, i, o etc.). Atunci când sunt formate din mai multe foneme sunt numite polifonematice (casă, carte, școală, elev etc.).
În limba română există foarte puține unități monofonematice, cele mai multe fiind polifonematice și pot avea între două și zece-cincisprezece foneme. Există și cuvinte care au număr mai mare de foneme, dar sunt mai rare: incompatibilitate (17), incombustibilitate (18), incomprehensibilitate (21), sternocleidomastoidian (22).
Toate unitățile lexicale, cu excepția celor monofonematice pot fi descompuse (segmentate în limbaj fonologic) în elemente subordonate. Spre exemplu, cuvântul casă, cu sensul de „construcție folosită de oameni ca locuință”, este format din fonemele /c/, /a/, /s/, /ă/, care se grupează în silabele [ca] ‒ [să].
Cuvinte după componența silabică
Din punct de vedere al numărului de silabe, cuvintele limbii română sunt foarte variate. Avem cuvinte formate din una sau doua silabe, numite cuvinte scurte și din mai multe silabe, numite cuvinte lungi. Conform unor statistici efectuate de lingviști, în limba română obișnuită se folosesc mai frecvent cuvintele scurte, în timp ce în limbajul cultivat al persoanelor erudite cele mai lungi.
- cuvinte monosilabice (1 silaba): a, o, ac, ba, jar, lup, bloc, astm, breaz, strâmb, ștreang
- cuvinte bisilabice (2 silabe): aer, ușă, iapă, elev, aveau, abrupt, poartă, dovleac, prostesc, scrântesc
- cuvinte polisilabice (mai mult de 2 silabe): frigider, bunătate, extraordinar, incoruptibilitate
Un fapt interesant care merită menționat este că lungimea silabelor tinde să descrească odată cu numărul silabelor.
- cuvinte monosilabice au maximum 7 foneme: ștreang
- cuvintele bisilabice au maximum 5 foneme: scrân-ciob
- cuvintele trisilabice și tetrasilabice au maximum 4 foneme: a-pe-ti-sant
- cuvintele cu mai mult de 5 silabe au maximum 3 foneme: ver-sa-ti-li-ta-te